"Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013"

Limba franceză
Cursurile de Limbă Franceză sunt interactive şi stimulante. Sunt folosite metodele tradiţionale de predare (pronunţia, repetiţia, citirea, traduceri, exerciţii de gramatică etc.), dar și cele moderne de predare: munca independentă şi în echipă, jocuri educaţionale. Cursurile au loc săptămânal, 2 sau 3 sedințe a câte 2 ore, în intervalul orar 16.00 – 20.00, luni-vineri. La cererea cursanţilor, se pot oferi module de altă durată sau frecvență.
Curs de limba franceză - Copii

Curs de limba franceză - Copii

Cursurile de limba franceză pentru copii își propun să completeze cunoștințele dobândite la școală, precum și să-i pregătească pentru susținerea unor teste și examinări specifice vârstei lor.
1 cursuri disponibile
Curs de limba franceză - Adulți

Curs de limba franceză - Adulți

Cursurile de limbă franceză pentru adulți își propun să completeze cunoștințele și să comunicați cu ușurință în limba franceză.
1 cursuri disponibile

© 2021 Centrul Educațional Euroed


RO

Conținutul acestui site nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Pentru informații detaliate despre celelalte programe confirmate de Uniunea Europeană, vă rugăm să vizitați www.fonduri-ue.ro
Relații suplimentare de la Centrul Educațional EuroEd, Sat Hadîmbu, Comuna Mogoșești, Jud. Iași.
Informații cu privire la program / proiect: www.fonduri-ue.ro/posdru